Str. Ghita Padureanu, nr. 5, Bucuresti0040 723 23 55 77 Luni - Joi: 09:00 - 19:00; Vineri - 09:00 - 15:00

Mezoterapie faciala de intretinere

nechirurgicale

Introducere

Mezoterapia este un tratament medical simplu, care consta in microinjectii, prin care diverse substante cu rol terapeutic se introduc in mezoderm (stratul cel mai activ al tegumentului), exact la nivelul regiunii care trebuie tratata. Aceasta tehnica relativ recenta a fost „inventata” si dezvoltata de un medic francez in urma cu aproximativ 60 de ani. Injectiile se pot efectua cu ajutorul unei seringi obisnuite, de unica folosinta (acul este foarte subtire si poate avea o lungime de 4-12 mm), sau cu un injector electronic, care dozeaza precis substanta. Dozele sunt mici iar procedura trebuie repetata periodic.

Sunt un candidat bun pentru aceasta procedura?

Mezoterapia de intinerire se adreseaza persoanelor care au inceput sa isi piarda aspectul tanar al fetei, contraindicatiile ei majore fiind: sarcina, colagenozele, infectiile cutanate, alergiile si tulburarile de coagulare. Rezultatele mezoterapiei nu sunt evidente si imediate ca in cazul celorlalte tratamente injectabile: toxina botulinica si acidul hialuronic, ele necesitand mai multe sedinte pentru obtinerea unui aspect mai proaspat al chipului.

In ce consta procedura?

Se injecteaza o combinatie de ingredienti activi raspanditi in zona tratabila, care actioneaza in profunzime. Practic este o administrare mult mai concentrata a produsilor activi folositi si in cremele cosmetice direct in tesutul profund al pielii. Rezultatele sunt mult mai eficiente decat in administrarea unor creme care au un rezultat limitat, capacitatea lor de penetrare fiind redusa, astfel ca raportul rezultate pret este mai bun in cazul mezoterapiei.

Important! Desi pare o metoda terapeutica simplu de aplicat, este preferabil sa apelati la un chirurg plastician decat la o cosmeticiana pentru siguranta dumneavoastra!

Se aplica o crema anestezica pe zonele tratate. Activitatea poate fi reluata imediat.

Cand se vad rezultatele?

Imediat dupa tratament poate aparea roseata sau mici vanatai care vor disparea in cateva zile. Se recomanda evitarea apei fierbinti si exercitiul fizic in prima zi dupa procedura.

Rezultatele sunt vizibile dupa aproximativ 4 sedinte de tratament, in functie de particularitatile individuale.