Str. Ghita Padureanu, nr. 5, Bucuresti0040 723 23 55 77 Luni - Joi: 09:00 - 19:00; Vineri - 09:00 - 15:00

Excizia tumorilor cutanate

Introducere

Adesea scopul indepartarii leziunilor cutanate este cosmetic dar uneori este necesara extirparea si biopsierea unei leziuni pentru a exclude un cancer de piele, iar daca se dovedeste a fi un cancer, pentru a stabili un diagnostic si un tratament corespunzator.

In ce consta procedura?

Majoritatea procedurilor sunt efectuate fara internare si cu anestezie locala, sunt putin invazive si in general sunt bine tolerate de pacient, iar durerea este minimala.

Pentru indepartarea tumorilor cutanate pot fi folosite diferite tehnici, tehnica selectata depinzind de factori cum sunt: severitatea leziunii, localizarea, toleranta pacientului.

Excizia chirurgicala indeparteaza complet leziunea impreuna cu o margine de tesut sanatos mai mare sau mai mica in functie de tipul leziunii.

Care sunt riscurile?

Indiferent de experienta si precizia chirurgului, toate procedurile chirurgicale au un anumit grad de risc. Cele mai frecvente sunt aparitia hematoamelor si a infectiei. Sangerarea poate crea un hematom care trebuie evacuat si drenat prin deschiderea plagii.

Diagnosticul precis al leziunii este dat de examenul histopatologic (la microscop) al piesei excizate, care dureaza in general 2 saptamani. Chirurgul plastician pune doar un diagnostic probabil.

Ce presupune recuperarea?

Dupa 1- 2 saptamani de la operatie de obicei crusta initiala cade si in locul ei ramane o zona de tesut rosu violaceu care capata in timp un aspect albicios sidefiu.

Vindecarea poate dura cateva saptamani sau chiar mai mult, in functie de marimea plagii, tehnica de excizie si de reparare. Orice incizie chirurgicala planificata sau taietura accidentala, se vindeca la fel, producand un tesut cicatriceal care reprezinta modul natural de vindecare. Pacientul trebuie sa inteleaga ca, dupa realizarea suturii, chirurgul are un control redus asupra procesului de vindecare, iar cicatricea este matura dupa 6-9 luni, cand nu mai apar modificari.

Fiecare caz are particularitati individuale si toate acestea vor fi discutate in cadrul consultatiei.

In functie de complexitatea procedurii pacientii se pot intoarce la activitatile zilnice, in general, imediat dupa operatie.

Pot exista situatii in care sa fie nevoie si de alte proceduri pe langa procedura initiala, fie pentru a imbunatati rezultatul estetic, fie pentru recidiva leziunii, care este posibila.