Str. Ghita Padureanu, nr. 5, Bucuresti0040 723 23 55 77 Luni - Joi: 09:00 - 19:00; Vineri - 09:00 - 15:00
Noutati

Cand ar trebui lasati adolescentii sa apeleze la chirurgia estetica?

Chirurgia plastica si estetica pentru adolescenti ridica multe probleme clinice si etice.

Adolescentii se regasesc adesea in situatia de a fi profund nemultumiti de corpurile lor in continua tansformare. Acest proces de crestere, transformare ridica multe semne de intrebare privind momentul in care ar fi potrivit ca un adolescent sa apeleze la astfel de proceduri.

Fata nu este complet dezvoltata la fete pana la varsta de 13-14 ani si 16-17 ani la baieti. Augmentarea sanilor este de asemenea contraindicata pentru ca sanii sunt in plin proces de dezvoltare pana la varsta de 16 ani. Nasul continua de asemenea sa se formeze pana la varsta de 16 ani. Trasaturile fetei nu ar trebui sa fie subiect de chirurgie plastica pana ele nu isi incheie procesul de formare in proportie de cel putin 90%. Si pentru ca fiecare isi incheie procesul de crestere in propriul sa ritm este imposibil de stabilit cand ar fi momentul optim pentru a se interveni in cazul unui adolescent.

Defectele fizice pe care adolescentii si le percep nu le diminueaza numai increderea in sine, ci le afecteaza si interactiunile sociale, rezultatele scolare, comportamentul (retragerea in sine sau agresiunea).

Sunt cateva situatii cand chirurgia plastica aduce reale beneficii unui adolescent. Aceste interventii reprezinta in general proceduri reconstructive in urma unui accident sau de refacere a tesuturilor in urma arsurilor. In anumite cazuri, rezolvarea acestor probleme poate schimba rata de refacere a pielii si de crestere a osaturii si aceste decizii de a apela la chirurgia estetica pot fi vitale pentru dezvoltarea adolescentilor pe termen lung.

Sunt cazuri in care o adolescenta are sanii prea mari, generandu-i dureri serioase de spate si infectii ale pielii dar chiar si in acest caz este posibil sa fie nevoie de o reinterventie daca acesta procedura se desfasoara la o varsta prea mica.

O interventie estetica care se poate efectua chiar la varste mai mici este otoplastia (corectia urechilor). Nu exista un consens asupra varstei minime la care se poate efectua, dar majoritatea chirurgilor plastici efectueaza procedura la copii peste 7 ani.

Multi adolescenti sunt preocupati obsesiv de felul in care arata si pot vedea chirurgia estetica ca un raspuns usor pentru o viata mai buna si nu se gandesc la problemele care pot aparea in anii ce urmeaza.

Una din cauzele pentru care chirurgia estetica la copii sau adolescenti nu este indicata este faptul ca pacientul este in perioada de crestere, atat din punct de vedere fizic cat si emotional. Decizia este luata de copil si de catre parinte, de aceea este important sa intelegem efectele psihologice ce pot rezulta ca urmare a unei astfel de interventii.

Se poate intampla ca pacientul sa aiba o sechela emotionala despre un presupus defect si problema cosmetica sa fie doar aparenta, problemele adolescentului fiind mult mai complexe. Pe scurt, pot exista discrepante intre magnitudinea unei probleme vizibil cosmetice si stresul emotional exprimat in asociere cu acesta. Intelegerea exacta a acestei discrepante este foarte importanta pentru ca poate conduce la asteptari nerealiste despre felul in care o procedura chirurgicala poate imbunatati increderea in sine a unui adolescent.

In psihiatrie aceasta conditie poarta denumirea de tulburare dismorfica corporala. Pacientii care au aceasta tulburare pot fi preocupati obsesiv de o problema cosmetica minora sau inexistenta.

De aceea este foarte important ca doctorul plastician sa determine daca adolescentul, si nu doar parintii sau prietenul(prietena) sa fie cei care au initiativa procedurii estetice. Chirurgul trebuie sa determine daca pacientul a ajuns la un nivel de maturitate psihica si emotionala, daca rezultatul chirurgical este potrivit pentru adolescentul in crestere si daca schimbarile pe care acesta le asteapta in urma efectuarii interventiei sunt realiste.

Adolescentul trebuie sa fie capabil sa inteleaga natura procedurii chirurgicale cu tot ce implica aceasta: potentiale riscuri, procesul de recuperare si rezultatele pe termen lung.

Tinand cont de faptul ca motivatia care sta la baza unei interventii estetice chirurgicale are un nivel ridicat de subiectivitate, mai multe strategii trebuie avute in vedere:

  • Identificarea problemei cosmetice si a gradului de subiectivitate, a masurii in care aceasta problema este „atipica”. Comparatia acestei probleme cu cea a unui copil sau familii obisnuite.
  • Identificarea magnitudinii stresului(suferintei) generata de problema estetica
  • Identificarea sechelelor care ar putea aparea daca problema estetica nu este corectata.
  • Incercarea de a identifica felul in care viata adolescentului se va schimba ca urmare a procedurii estetice. Sunt asteptarile rezonabile sau rationale?

 

 

Marea majoritate a adolescentilor doresc sa isi corecteze defectul respectiv si sa isi continue viata dar exista si adolescenti care au asteptari nerealiste, fanteziste si acestia nu ar trebui operati.

In esenta, imaturitatea psihica si emotionala este considerat motivul principal pentru care un adolescent nu ar trebui sa fie lasat sa apeleze la chirurgia estetica in comparatie cu un adult cu aceleasi probleme.

De aceea ar trebui ca un adolescent sa fie sfatuit si informat complet in legatura cu toate aspectele ce pot interveni intr-o astfel de procedura de catre personalul de specialitate si de catre parinti, in asa fel incat sa poate lua singur aceasta decizie in deplina cunostinta de cauza. De asemenea , doctorii ar trebui sa fie foarte atenti in evaluarea unui pacient adolescent , dar si a familiei acestuia in asa fel incat sa se evite consecinte cu impact negativ asupra dezvoltarii fizice si psihice ale adolescentului.

Dr. Marius Popescu

Share this post